A A A


Centru Cultural

Centru Cultural


Meteo






www.episcopiasalajului.ro

EPISCOPIA SALAJULUI



 

Vatră de cultură românească

Vatră de cultură românească


În secolul XVIII-XIX în tot Ardealul s-au făcut auzite ideile novatoare ale mișcării de eliberare națională și socială și de promovare a culturii cunoscute sub numele generic de "Școala Ardeleană".
Sub îndrumarea lui Gheorghe Șincai s-au înființat peste 300 de școli, stimulându-se studierea istoriei și a limbii române.
Una dintre aceste unități de învățământ, începând din 1785-1786, a funcționat la Mănăstirea Strâmba, fiind prima școală românească de pe aceste meleaguri.
Prin activitatea de la Mănăstirea Strâmba programul Școlii Ardelene elaborat de intelectuali din Transilvania, de recunoaștere a originii latine a poporului și a limbii române și de egalitate în drepturi a românilor din Transilvania cu celelalte naționalități, a pătruns în Țara Almașului.
În școala de la Mănăstirea Strâmba, elevii studiau după abecedare, aritmetici, catehisme scrise în limba română de intelectuali ai Școlii Ardelene. Înainte de vreme școala nu era organizată, se învăța numai după Ceaslov.
Anual învățau să scrie si să citească câte 15-20 de copii din ținuturile Silvaniei. Cursurile se desfășurau în timpul iernii, iar unii dintre copii veneau peste dealuri, parcurgând cale de kilometri până la școală.
Călugării pregăteau tinerii pentru a deveni slujitori ai sfintelor valori din Transilvania, preoți și cântăreți.
Deținând un mare număr de cărți, mănăstirea era un loc de răspândire a cărții în rândul populației care astfel beneficia de calendare, cărți populare, etc. toate scrise în limba română.
După refacerea școlii, distrusă de un incendiu în 1834, cursurile au continuat timp de 14 ani sub îndrumarea monahilor.
În anul 1848, sfântul laocaș a devenit biserică de parohie, iar școala a trecut în organizarea statului.
Pe locul vechii școli au rămas peste timp doar câteva urme de ziduri păstrate până în urmă cu câțiva ani, ca o măreție a vetrei de cultură de la sfânta mănăstire.


Centru Cultural


MĂNĂSTIREA STRÂMBA - CENTRU CULTURAL

Mănăstirea Strâmba a fost și un important centru cultural, îndeosebi a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și până la jumătatea celui următor. Aici a funcționat timp îndelungat o școală de diecie, poate și o școală de zugravi - iconari și muraliști și un centru de difuzare a cărții.
1. Academicianul Marius Porumb consideră că „este foarte probabil că în acest centru monahal de o vechime apreciabilă să fi existat în decursul istoriei și o școală de zugravi sau îndeletniciri artistice ale unor călugări, legate de pictura murală sau de icoane” , în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, mănăstirea devenind, alături de cea din Bălan, un mic „centru de cultură și artă” . Presupunerea se întemeiază pe faptul că alte câteva mănăstiri ardelene (Moisei, Nicula) au fost centre de iconari și muraliști și, mai sigur, pe activitatea ieromonahului Domentie, cel care în 1742 a pictat frumoasele uși împărătești. Din păcate, nu se cunoaște o altă lucrare a ieromonahului - stareț, nici nu există vreun indiciu că „a activat și ca pictor” altundeva decât la Strâmba. Poate în Serbia, de unde a venit aici. Pe de altă parte, este unicul călugăr de la Strâmba despre care se știe că avea „îndeletniciri artistice”.
Cât de legați de mănăstire și în ce fel – învățăcei sau închinoviați au fost Nechita Zugravul și Ioan de Românaș rămâne să se dovedească.
O sugestie ar putea veni chiar din contemporaneitatea lui Nechita - icoana împărătească „Deisis” aflată în biserica din Cubleșu, județul Sălaj care datează din 1740, iar Domentie și-a dovedit priceperea de zugrav în 1742. N-ar fi exclus ca între cei doi să fi existat o relație profesională sau măcar una de informare care să-l ajute pe Nechita să transpună corect Evanghelia în limbaj plastic.
Un zugrav ca Nechita cu o activitate neobișnuit de rodnică timp de mai multe decenii ale sec. XVIII (în 1740 picta la Cubleșu, în 1771 la Bălan - Joseni) ale cărui lucrări pot fi întâlnite în Bihor, în ținuturile Huedinului și Clujului, în Câmpia Transilvaniei, pe Valea Someșului și firește în Sălaj, la Delureni, Dretea, Cubleșul, Ticu - Colonie, Buza, Cutiș, Dragu, Bălan - Joseni, Sânmihaiu Almașului , trebuia să fie și un bun cunoscător al Bibliei, unul pentru care consultarea cu mai cunoscătorii să fi fost o preocupare constantă. Cine, mai bine decât un ieromonah, l-ar fi putut povățui?
Relația dintre mănăstire și Ioan Pop de Românași, pictor de icoane și de biserici cu o bogată activitate la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, ale cărui lucrări pot fi văzute la Sânmihaiu Almașului, Sâmpetru Almașului, Stâna, Păușa, Bozna, Creaca, Brustur, Hida, Chichișa ș.a., este ceva mai clară, chiar dacă documentar ea se limitează la lucrarea executată la biserica mănăstirii în 1792 .
Poate cercetări ulterioare să identifice și alte aspecte care să justifice dacă nu existența unei „școli de zugravi” la Strâmba, măcar îndeletniciri artistice ale unor călugări care s-au nevoit aici.
2. Începuturile învățământului pe aceste meleaguri trebuie căutate în activitatea bisericilor și mănăstirilor, care timp îndelungat au fost singurele instituții românești de cultură. În bisericile satelor, în cele ale mănăstirilor Strâmba, Cutiș, Santău, Tresnea ș.a. învățau copiii să citească în cărțile cu slove chirilice, apoi cântările rituale ortodoxe și, mai rar, chiar să scrie .
Relevantă pentru funcția instructiv - educativă cu care a fost investită biserica este hotărârea din 1675 a sinodului Bisericii Ortodoxe: „Care cărți sântu scrise și scoase pe limba românească să se cetească și să învețe în bisericile creștinilor și într-alte locuri unde va fi de lipsă, iar pentru să se mai întărească și princii nefiindu ișculă, unde să învețe, tot creștinul să-și ducă pruncii în biserică și popa după ce va isprăvi slujba bisericei, să facă știre, cum să strângă pruncii în biserică, să-i învețe, cum iaste scris mai sus" . Că și la Strâmba s-a procedat ca atare nu încape îndoială. La această poruncă sinodală, mai adăugăm o informație care necesită însă clarificări. Este vorba de existența unei școli la Beclean pe Someș, unde în 1749 învăța pruncii un „dascăl Ioniță, venit de la mănăstirea Fizeșului Gherlei” . Cum la Fizeșul Ghereli nu a fost mănăstire, credem că este vorba de mănăstirea Fizeș – Strâmba, în tot cursul secolului al XVIII-lea aceasta funcționând ca un important centru cultural. Mult timp, mai vârtos în secolul al XVIII-lea - spune, de pildă Bunea - adunau călugării din această mănăstire, pe tinerii din jur și se ajutau cu ei la economia câmpului, îi învățau cântările și tipicul bisericii și pregăteau din ei cantori buni și din unii chiar și preoți .O nouă etapă în istoria școlii de la mănăstire începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Sub impulsul raționalismului iluminist, Curtea vieneză caută să soluționeze imperativele epocii prin decizii mai ponderate. În acord cu principiile incluse în „Ratio educationis”, legea învățământului elementar austriac din 1777, este emis în 1781 un Regulament școlar pentru Transilvania „Norma Regia” - pro scholis Magni Principatus Transilvaniae...” care, recunoscând drept scop al educației iluminarea și înfrumusețarea spiritului, nu uită să aprecieze că aceasta se va face corespunzător „varietății claselor”.
Prin Edictul de toleranță emis în același an, se acorda comunităților naționale cu peste 100 de familii drept de a se ridica biserică și școală. Nevoia de cetățeni destoinici, utili structurilor tot mai diversificate ale vieții și producției impune decretarea unor măsuri și pentru pregătirea ucenicilor. Toate aceste măsuri „au însuflețit și românii" va spune Gheorghe Șincai, directorul școlilor greco-catolice din Transilvania în perioada 1782-1794 .
Simultan, Iosif al II-lea a declanșat o ofensivă antimonahală, prin decretul din 15 decembrie 1781 dispunând desființarea mănăstirilor, iar prin ordinul din 12 decembrie 1782 desființarea ordinilor călugărești contemplative din Imperiul austriac. În baza acestui ordin, episcopia Blajului emite o circulară către protopopi prin care solicita informații despre starea și averea mănăstirilor, la care protopopii răspund în cursul anului 1783, ordinul imperial exceptând de la distrugere mănăstirile susceptibile să funcționeze ca școli. Cum printre școlile recunoscute prin decretul lui Iosif al II-lea din 1785 se număra și Strâmba, episcopia Blajului, solicita arhimandritului Dersenti Vasile, informații privind posibilitatea mănăstirii de a-și asigura funcționarea. Episcopul, se întreba dacă monahii „...sunt harnici de învățături dă școle dinprejur, au ba și de va fi vrând dintre ei de acea treabă, vei face rânduială ca să învețe pruncii dând de știre prin vecinele sate, cum că după rânduielile împărătești s-au așezat acea mănăstire supt această condiție, ca să se învețe prunci și pentru acea fieștecare gazdă, până se vor ridica în toate satele școale românești, să-și mîie pruncii acolo la învățătură. Iar, cei de cumva preoți n-ar putea învăța pruncii cum se cuvine, frăția ta, vei rândui un dascăl bun, bărbat treaz, înțelept și cu frica lui Dumnezeu, care nu numai în cântări și citanie, ci și în scrisoare să fie procopsit... trimițându-ne, în toată luna, informație câți prunci învață și cum învață. Pentru a se urma hrana, vei rândui frăția ta, a treia parte din veniturile mănăstirii .
Că mănăstirea s-a conformat repede acestei noi situații, o dovedește inventarul din 17 februarie 1795 care consemnează: „școala, cu casă dăscălească, supt un acoperiș, atunci din nou făcută" în colțul sud-vestic al bisericii, la circa 50 m de ea”.
În școală învățau să scrie și să citească, anual câte 15-20 de copii uniți (greco-catolici) din Țara Silvaniei și comitatele învecinate.
În mod obișnuit cursurile țineau mai mult iarna.
În anul 1807 era dascăl Moldovan Ionașcu care fiind bolnav de tuberculoză („morbus contagiosus”) s-a văzut nevoit să se retragă. În primăvara aceluiași an, protopopul Dârjei, Vasile Muntean scrie Episcopiei să trimită aici alt dascăl . În anul 1822 dascălul școlii era Ioan Vlăduț, iar în anul 1825, Nicolas Costan .
Între cei care au învățat carte aici, se cuvine a-l menționa pe Gregoriu Mihail, fiul cantorului din Husmezeu (azi Valea Lungă, județul Sălaj) născut în 1803 și decedat în 1872. Mihail a studiat la Strâmba, la Dej, la Târgu Mureș și Cluj-Napoca (liceul și doi ani de filozofie) Blaj și Viena (teologia). În 1828 a funcționat ca „docente" (învățător) la „norme" (școala de aplicație a secției pedagogice a seminarului) și spre sfârșitul anului, preot - cooperator și profesor la Gimnaziu din Zlatna. În anul 1836 a fost numit protopop în Roșia Montană, unde a funcționat până în anul 1862 când a fost ales canonic regesc. În anul 1864 i s-a încredințat și rectoratul seminarului teologic .
Ce se învață la școala de la Strâmba, reiese dintr-un certificat de absolvire eliberat în 16 iunie 1822 de dascălul școlii: „ Eu cel mai jos iscălit mărturisesc cum că Pop Gligor, din cinstita Varmegia Dăbâcii, sat Borza. În anii trecuți au învățat Ceaslovul tot, Psaltirea toată, Catehismul tot, Cântările toate, Rânduiala bisericii, Aritmetica 4 Speții și Scrisoare, aici la școala mănăstirii Fizeșului, ci între toți ceilalți totdeauna în prima clasis din toate sau învrednic a fi. Așișderea cu năravuri bune au fost împodobit.
Pentru a cărui lucru și întărire și eu acest Atestat cu iscălirea mâinilor și cu obocinuita pecete întărie îl dau. În anul 1822, iunie în 16 zile.
Dascălul Mănăstirii Ioan Vlăduț Fizeșul” .
Viața școlii, începută prin 1785 - 1786, se curmă în iarna anului 1834 din cauza unui incendiu căruia i-a căzut jertfa și biserica mănăstirii. La 1 februarie 1834, protopopul Dârjei, Gavril Popovici îl informa pe episcop despre nenorocire: „...este cunoscut și din auzite Excelenței Voastre întristata întâmplare la mult vestita școala mănăstirii Fizeșului, unde s-au întâmplat în 11 ianuarie an curgător din foc abia cunoscut. Au ars și școala și casa dascălului, nerămânând nici cu haine mai acătări. Așteptând porunca precum și deliberația facerii școalei, sărut dreapta...” etc.
Abia reconstruită cu sprijinul episcopului Ioan Lemeni, școala și-a încetat activitatea după 1848 când biserica trece în seama parohiei, iar școala în seama statului.
3. De la mănăstirea Strâmba se difuzau în statele din jur cărți tipărite la Râmnic, București, Buzău sau în tiparnițele altor orașe, cărți scrise în limba română, cu litere chirilice.
În biserica din Sântă Maria, județul Sălaj, de pildă se păstra un Octoih cu următoarea înseninare: „Acest Octoih l-am cumpărat cu 8 zloți de la dascălii mănăstirii și am prins a învăța în anul 1825 la mănăstirea Strâmbei Io Nicolas Costan de la S. Mărie, feciorul lui Gheorghe. Varmeghia Dobocii”.
Și Ghiuruțan Gheorghe din Necopoi, județul Satu-Mare o fi cumpărat de la mănăstire un Ceaslov, tipărit la Buzău în 1743 pe care a scris: „În anul 1820 de la nașterea Domnului Is. Hr. am fost la Fizeș...” sau „În anul 1820 și în 9 am învățat la Mănăstirea Fizeșului” .
Mănăstirea însăși avea un umăr apreciabil de cărți - 17 potrivit inventarului din 1795 - între ele numărându-se, alături de Liturgier, Apostol, Penticostar, Triod, Strașnic, Octoih, Minei, Molitfelnic, și o Evanghelie tipărită la București în anul 1742, semnificativ numită „carte de țară”, prin acest apelativ fiind desemnate tipăriturile provenite de dincolo de munți. Din nefericire astăzi nu se mai află la mănăstire nici una din aceste cărți, pe care cu siguranță s-au făcut multe însemnări care ar fi putut clarifica unele aspecte din istoria așezământului monahal și a școlii de aici.






Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro